Cătălin Crețu, VISA România: „Numai când începem să valorizăm liderii, vom avea lideri adecvați“
de Bogdan Munteanu, dec 2015

Inginer și cercetător în științe politice prin pregătire, Cătălin Crețu este cunoscut astăzi drept un reputat specialist în banking și plăți electronice, aflându-se la conducerea VISA România din 2004. Fără să-i fie vreodată teamă de schimbare, nici de a răspunde la întrebări, ci doar de „oamenii fără simțul umorului“, spune el, Crețu a vorbit deschis despre cariera lui, a făcut o evaluare onestă a ceea ce îi lipsește României și a împărtășit opiniile sale despre leadership.

Precum mulți tineri din vremea aceea, ați început studiile în inginerie înainte de 1989, le-ați absolvit în 1992, dar un deceniu mai târziu aveați un doctorat în științe politice la New York. Cum vă explicați această întorsătură a destinului?

Ingineria era un soi de însușire a lumii în care trăiam pe atunci. Lumea era foarte predictibilă în privința alegerilor pe care le puteai face, deși nu prea aveai mare lucru de ales, dar 1989 a însemnat o resetare pentru mulți dintre cei care eram la facultate. Când am terminat, m-am dus să lucrez cu un prieten la noua lui firmă de consultanță și eram parte a unei echipe care i-a ajutat pe observatorii electorali americani la alegerile din 1992. Apoi am fost angajat la Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).

La vremea aceea câștigam 250 de dolari pe lună și am citit că era mai mult decât câștiga Președintele României. Nu vedeam nicio schimbare radicală venind, dar schimbarea a venit. Mi s-a oferit o bursă pentru un Master în Studii Europene la Praga. Nu voiam să mă duc, căci m-ar fi scos complet din zona mea de confort. L-am întrebat pe șeful meu de la OIM și el mi-a zis: „Nu sta pe gânduri, du-te, nici nu îți poți închipui cum îți va schimba viața“.

Așadar, m-am dus, am studiat un an la Praga, apoi am fost selectat pentru a merge la Columbia University din New York pentru un an. Praga era încă parte a lumii noastre, o versiune mai bună a ceea ce fuseserăm obișnuiți, dar New York-ul era o lume cu totul nouă. Am făcut un an de master în relații internaționale la SIPA – School of International and Public Affairs.

A fost foarte greu la început, din cauza diferențelor dintre sistemul educațional din SUA și cel european. M-am dus la unul dintre asistenții universitari și l-am întrebat: „De ce nu mă descurc cum mă așteptam? Eu știu că nu-s prost“. El mi-a zis: „Îți construiești raționamentul complet greșit, în loc să îmi spui punctul tău de vedere de la bun început, aștepți până la sfârșit. Nimeni nu are răbdare pentru asta“. Apoi am învățat să performez în sistemul din SUA și gustul a venit, cum zicem noi, pe măsură ce mâncăm…

Ați fi putut urma diferite căi ulterior în viață. Ce v-a dus către banking?

După master, am fost acceptat în programul de doctorat de la New York University, dar trebuia să lucrez ca profesor asistent. Pe timpul verii, bursa înceta, așa că eram între cel de-al treilea și cel de-al patrulea an, când m-am uitat pe avizierul cu joburi pentru vară și am găsit unul la HSBC Bank: presupunea realizarea unui proiect de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător al băncii.

Am căutat pe internet, am citit tot ce am putut găsi despre subiect, iar ei m-au angajat. Eram un nimeni, angajat să fac un proiect pentru un job de o vară, dar mi-au dat acces la toți managerii seniori pentru a lua date, pentru a înțelege politicile lor. Găsisem o metodologie de evaluare a impactului asupra mediului care era utilizată în Europa, de bănci elvețiene.

Mi-au spus: „Ce te gândești să faci cu viața ta? Ne place ce ai făcut pentru noi. O să te ducem la un interviu cu chief operating officer-ul nostru“, un tip de care toată lumea se temea. El m-a întrebat: „Eu vreau să te păstrez aici, tu ce vrei să faci?“ „Ce mi-ar plăcea să fac este ceva foarte divers“, am răspuns eu, iar el a replicat: „Te voi trimite la departamentul de proiecte speciale, aici în New York, și te vei ocupa de toate proiectele complexe care implică diferite regiuni, diferite divizii din întreg grupul“. Așa am intrat în banking. Îmi plăcea foarte mult să mă ocup de acele proiecte în care nu aveai nicio pregătire, dar ți se dăduse un proiect și trebuia să îl conduci. Toată lumea își știa treaba, cu excepția managerului de proiect, care avea aptitudinile de project management.

A existat ceva specific american pe care l-ați luat cu dumneavoastră când v-ați întors în România?

Stilul american, dacă vreți să-l numiți astfel, este caracterizat de a fi foarte direct, practic și responsabil pentru ceea ce faci. Există o așteptare clară că oamenii trebuie să știe precis ce au de făcut și sunt evaluați foarte limpede la sfârșit, în funcție de rezultate. Americanii sunt buni la separarea individului de activitatea lui. Ei se concentrează pe ceea ce face individul, nu pe cine este acesta.

Începând cu 2015, peste 50% dintre plățile din România sunt efectuate prin carduri. Cât de dificil a fost să ajungem aici și cum vedeți viitorul plăților electronice în țara noastră?

Nu avem în vedere un produs, un detergent. Nu lucrăm pentru a face oamenii să migreze de la un detergent la altul. Ne ocupăm de un comportament foarte personal, foarte important. Românii erau obișnuiți să plătească numai cu bani gheață, și nu prea mulți bani, deoarece știm că au fost multe privațiuni în această țară, am avut una dintre cele mai rele situații din Blocul estic. Venind de la acea mentalitate la schimbarea modalității de plată este o mare transformare.

Spre exemplu, Croația și Slovenia, ca parte a fostei Iugoslavii, foloseau carduri American Express din anii `70. Ei au o istorie de 40 de ani de utilizare a cardurilor. Noi nu eram obișnuiți cu aceasta și schimbarea acestui tip de comportament este fascinantă. Are de-a face cu promovarea, marketing-ul, cu public speaking-ul, cu implicarea guvernului, a băncilor și cu încercarea de a ajunge la mintea utilizatorilor noștri finali. Deși brand-ul nostru este unul dintre cele mai populare din lume, nu lucrăm direct cu deținătorul de card VISA. Facem aceasta prin bănci, este o relație indirectă. Este o treabă foarte dificilă, dar și plină de oportunități.

VISA își ajută clienții să cheltuiască banii în siguranță, dar nu se simte compania responsabilă să sfătuiască oamenii a cheltui înțelept?

Pe piețele foarte dezvoltate, precum cea din SUA, din UK, există o preocupare legată de efectul secundar al folosirii cardurilor. Acest efect este mult mai limitat aici, în principal pentru că suntem o țară de deținători de carduri de debit. Oamenii cheltuie ceea ce au. Un card este precum un cuțit, îl poți folosi să tai carne, pâine, dar dacă nu știi cum să-l folosești te poți tăia. Principala preocupare este să facem oamenii să înțeleagă beneficiile plăților electronice.

Alt aspect este impactul plăților electronice asupra economiei. Există o relație invers proporțională între nivelul plăților electronice și nivelul economiei gri. În România, economia gri este uriașă, 28% din PIB, 30-40 miliarde de euro. Acest domeniu are un rol important în a ajuta statul. Plățile electronice pot fi urmărite, sunt taxabile, transparente. Banii cash sunt principalul aliat al celor care vor să dea mită, să fure. Este o industrie fascinantă care are o creștere cu două cifre de mulți ani și vom continua să creștem. În cele din urmă, ne aflăm la o răscruce unde industria noastră va fi perturbată serios.

Toți giganții tehnologiei precum Google, Apple, Samsung, Amazon, Facebook au privirea ațintită asupra plăților și au miliarde de investit. Sunt vremuri interesante pentru această industrie care vor reinventa modul în care plătim.

Deși unele aspecte arată mai bine decât cu 10-15 ani în urmă, România are încă probleme serioase. Altfel, milioane de români nu ar lucra peste hotare. Dacă nu ați fi manager VISA, ci lider politic, care ar fi primele 3-5 lucruri pe care le-ați îmbunătăți?

Sunt multe de făcut din punct de vedere economic. Dar cel mai important lucru care lipsește în acest moment este încrederea în conducere, încrederea că liderii sunt capabili să facă ceea ce liderii politici ar trebui să facă, adică să ducă țara spre prosperitate. Și nu doar pentru 5% din populație.

Ceea ce am văzut recent este o foarte periculoasă respingere a clasei politice, până într-acolo, încât oamenii spun pe stradă: „Toți sunteți la fel, niciunul nu servește interesele noastre“. Acesta este cel mai important lucru care lipsește – încrederea în liderii noștri. Cum poate fi redobândită? În primul rând: oamenii vor să vadă că cei care îi conduc sunt cinstiți. În al doilea rând, cei de la conducere ar trebui să facă ceea ce spun că vor face. În al treilea rând, liderii ar trebui să realizeze ceva.

Nu este mare filosofie, știm ce ar trebui făcut. Este vorba de infrastructură, astfel ca întreaga economie să fie conectată, iar investițiile străine să curgă în toate direcțiile, nu doar în anumite zone. Apoi, cele câteva industrii la care putem excela – IT, agricultură, turism – ar trebui structurate, organizate, dezvoltate într-un mod profesionist. De asemenea, deși nu aduc un randament al investițiilor imediat, ar trebui să investim în sănătate și educație. Dacă nu investești în oameni, nu ai nimic.

Pe de altă parte, avem premieri care câștigă 1.500 sau 2.000 de euro pe lună. Eu nu vreau un primministru care este plătit cu atât de puțin, căci înțeleg că aceasta este valoarea pe care o va aduce țării. Vreau ca toți acești lideri să fie plătiți cum se cuvine, ca să nu fie interesați de alte surse de venit, cele mai multe ilegale. Și vreau să fie pedepsiți dacă, deși bine plătiți, au luat mită. Dar numai când începem să valorizăm liderii, vom avea lideri adecvați.

Puteți descrie un leader ideal și cum vă vedeți în raport cu acest ideal?

Să începem cu ceea ce nu este un lider! Cred că este chiar potrivit în această țară. Suntem o țară de leaderi. Pe oricine ai întreba dintre cei care ies acum din facultate, ți-ar spune că vrea să fie un manager. Adesea, întâlnești lideri care cred că leadership-ul înseamnă să le spui oamenilor ce să facă, pentru că el sau ea – și, de regulă, este el, eu cred că, dacă am avea mai multe femei în poziții de conducere, ne-ar fi mult mai bine – crede că este deținătorul adevărului suprem.

În opinia mea, nu poți separa un lider de oamenii care fac din el un lider. Oamenii care îți permit sau vor să le fii lider sunt cei care te fac lider, nu invers. Până la urmă, nu ești lider decât dacă grupul te recunoaște și te aprobă ca lider.

Cel mai bun lucru pe care îl poate face un leader este să admită că nu știe totul, că există oameni care știu mult mai bine decât el și, prin urmare, dacă vrea să fie lider într-un domeniu, trebuie să catalizeze și să permită opiniile altora. Nu ești un lider bun decât pe cât de bună îți este echipa. Dacă ai o echipă de lingușitori, da, tu ești singurul care le poate spune acelor oameni ce trebuie să facă. Un lider trebuie să se asigure că este înlocuibil, că cei care sunt conduși și compania vor continua să meargă bine după ce el a plecat.

Aveți vreo „lecție de viață“ care ar merita împărtășită altora?

Un lucru important, metaforic spus, ar fi acesta: nu o lua pe scurtături! Pot fi tentante, pentru că ajungi din punctul A în punctul B mai rapid, dar pierzi experiența călătoriei și pierzi învățămintele. Văd o mulțime de oameni care vor să ajungă undeva foarte repede. Nu este punctul final care te face să devii ceva, ci călătoria.

De asemenea, nu fi superficial! Încearcă să pui în orice ai face întregul tău potențial! Dă tot în orice faci, căci altfel doar pierzi timpul! Dacă simți că nu îți place ceea ce faci, renunță! Nu este ușor, pentru că sunt întotdeauna facturi de plătit, dar încearcă să ieși de acolo, altfel vei regreta. Fă ce poți mai bun pentru a nu regreta vreodată că nu ai făcut-o!

Există viață după VISA? Pentru familie, prieteni, pasiuni, sport?

Bineînțeles că există. Există unii oameni care zic că fac o distincție clară, spunând „La 5 părăsesc biroul și îmi trăiesc cealaltă viață“. Nu este așa pentru mine. Slujba pe care o ai și pe care îți place să o faci, familia pe care o iubești sunt toate parte a vieții. În afară de familie, îmi place sportul, în special tenisul și muzica. Ascult multă muzică, dar mai ales jazz și muzică clasică.

Dacă ați fi lucrat pentru Boeing, v-aș fi întrebat despre Airbus. Câtă vreme lucrați pentru VISA,vă voi întreba: spuneți-mi ceva care vă place la MasterCard și cât de îndeaproape îi urmăriți?

În lumea în care vom trăi cu toții curând, nu doar MasterCard va fi concurentul nostru cel mai de temut. Chiar și acum, partea mare a plăcintei nu este la MasterCard, ci la banii cash, astfel că, dacă aș fi întrebat „De unde ați vrea să vă creșteți afacerea?“, nu aș răspunde „De la MasterCard“. Mi-ar plăcea să extind business-ul prin oameni care să înceapă să-și plătească facturile la utilități cu cardul.

Da, îi urmărim îndeaproape pe toți concurenții noștri. Este întotdeauna foarte bine să ai concurență bună, pentru că te ține motivat să faci mai bine. Înveți de la concurenți, dacă ei fac ceva mai bine, vrei ca tu să faci și mai bine.

La sfârșitul fiecărei zile, ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră în viață?

Mereu mă simt bine să fiu acasă, pot spune aceasta deoarece călătoresc mult în multe locuri. Cu toate că fiecare își iubește zonele de confort, sunt pregătit pentru schimbări. Nu te teme de orice vine în calea ta și încearcă să profiți din plin de orice! Spunând aceasta, un citat din filmul Forrest Gump îmi vine în minte: „Viața este o cutie cu bomboane de ciocolată, nu știi niciodată ce vei nimeri.“

De multe ori avem temeri, dureri, tot felul de crize profesionale sau personale. Încerc să observ și să nu am reacții imediate. Încerc să reacționez după un pic de reflecție. Apreciez zonele mele de confort în aceeași măsură în care apreciez schimbarea, sunt o persoană adaptabilă tipică.


Share