CIOCOLATA ÎN EUROPA: O ISTORIE DULCE
de Miruna Mirică-Damian

Cândva apanajul aristocrației, ciocolata spune o poveste fascinantă despre roluri sociale, obiceiuri culturale și delicatese culinare. Originile sale sud-americane o învăluie într-o aură sacră, în timp ce istoria recentă îi atribuie statutul desertului ideal. În Europa, lupta pentru supremație se dă între finețea ciocolatei belgiene și exuberanța ciocolatei elvețiene, iar consecințele reușesc să încânte o lume întreagă.

Primul contact al europenilor cu misterele arborelui de cacao (denumit în latină Theobroma cacao, însemnând „hrana zeilor”) a avut loc odată cu descoperirea Americii. Legenda spune că regele aztec Montezuma l-ar fi întâmpinat pe exploratorul spaniol Hernando Cortes cu un bol de ciocolată caldă - semn al recunoașterii divine. Băutura neîndulcită era mult prea amară pentru gusturile europenilor, însă a devenit extrem de populară în rândul spaniolilor, care o amestecau cu miere.

În secolul al XVII-lea, ciocolata caldă a ajuns în Belgia, aflată încă sub dominația Spaniei, pentru a fi servită în cadrul recepțiilor diplomatice. În 1697, pe când se afla într-o vizită oficială la Bruxelles, primarul orașului Zurich - Henri Escher - a degustat delicioasa băutură și a cerut imediat rețeta, iar ciocolata a fost introdusă în Elveția.[1] Două secole mai târziu, când Belgia a început colonizarea în Congo, misionarii au descoperit surse enorme de cacao, ceea ce a transformat micul stat în principalul comerciant de cacao și ciocolată din lume. 

În 1828, un chimist olandez a descoperit o metodă prin care să producă pudră de ciocolată, eliminând o jumătate din grăsimea naturală (untul de cacao) din lichiorul de ciocolată, pulverizând ce rămâne și tratând amestecul cu săruri alcaline, pentru a diminua gustul amar. Se pare că produsul lui ar fi fost precursorul ciocolatei solide.[2]

Părintele ciocolatei belgiene este însă un elvețian, Jean Neuhaus, care a început să vândă tablete de ciocolată neagră într-o farmacie din Galérie de la Reine, Bruxelles, în 1857. Cu timpul, farmacia a devenit un magazin de dulciuri autentic, iar prima pralină a fost inventată tot acolo, în 1912. Nepotul lui Jean Neuhaus, pe care îl chema tot Jean, a fost cel care a inventat celebra scoică de ciocolată belgiană cu umplutură dulce și Ballotin-ul, cutia în care se împachetează astăzi pralinele. Magazinul familiei Neuhaus este și acum una din principalele atracții în capitala Belgiei.

Totuși, de ce este ciocolata belgiană atât de apreciată? Secretul succesului constă în selecția ingredientelor și în producția limitată. O lege care datează din anul 1884 obligă producătorii să folosească minim 35% cacao în rețetele de ciocolată, pentru a preveni utilizarea ingredientelor de calitate slabă. Pe lângă aceasta, există o mulțime de alte legi și reguli nescrise care reglementează felul în care se face ciocolata, ceea ce justifică numărul mare de ciocolatieri independenți din Belgia - peste 2000. Rețetele lor încântă cele mai pretențioase gusturi și susțin o parte importantă din economia statului, atât prin intermediul vânzărilor, cât și datorită pasionaților, care sunt în stare să traverseze mările și oceanele lumii pentru o bomboană de ciocolată merveilleuse.

Surse:

[1] https://theculturetrip.com/europe/belgium/articles/a-brief-history-of-belgian-chocolate/

[2] http://www.smithsonianmag.com/arts-culture/a-brief-history-of-chocolate-21860917/


Share