Domeniul Coroanei Segarcea: RESPECT din gama Minima Moralia (2009)

RESPECT, un brand din gama Minima Moralia, este un Cabernet Sauvignon, Marselan (vin roșu, sec), anul de recoltă 2009, a cărui calitate excelentă a fost recunoscută de numeroase premii internaționale în ultimii ani. Astfel, dacă îl achiziționați, mergeți la sigur atunci când vreți să faceți un cadou special ori să vă impresionați invitații la masă.

Vinul a primit 89 de puncte Parker în ediția revistei Wine Advocate nr. 205 (februarie 2013), a fost medaliat cu „aur” la China Wine Awards (Hong Kong 2013), respectiv „aur” cu distincția Best Class la Los Angeles International Wine Competition Packaging and Design Competition (2013). A primit cel puțin cinci alte medalii de argint (la competiții din SUA, Franța și China), plus una de bronz și două mențiuni.

Vinul a fost obținut din stuguri culeși manual, trecuți printr-un proces inițial de macerare-fermentare tradițională în vinificatoare cu piston, urmat de o maturare timp de 12-18 luni în butoaie de stejar francez și american.

Potrivit notelor de degustare, Minima Moralia se remarcă de la primul contact prin arome mature de rom și nucă de cocos, iar apoi dezvoltă nuanțe de fructe de pădure roşii, miez de nucă verde, alune proaspăt prăjite. După primul plan, al fructelor roșii, se pot identifica numeroase nuanţe secundare: fructe uscate, dulceaţă de căpşuni şi zmeură bine coaptă.

Se recomandă servirea vinului la o temperatură de 16-18 grade Celsius și deschiderea sticlei cu o jumătate de oră înainte de servire.


Share