Fagioli și Cenčić – doi contratenori prestigioși prezenți la Festivalul Enescu
de Redacția

Franco Fagioli este universal recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni contratenori din ziua de astăzi. Vocea lui, cu gama sa uriaşă de trei octave, a fost lăudată în unanimitate pentru frumusețea sa, în timp ce tehnica sa a stabilit noi standarde de performanță. Fagioli s-a născut în San Miguel de Tucumán în nordul Argentinei. Perfecţionarea sa timpurie ca pianist în orașul său natal a fost urmată de studii vocale la Instituto Superior de Arte de la faimosul Teatro Colón din Buenosa Aires, unde, îndemnat de renumitul bariton Ricardo Yost, pianista Celina Lis și de profesoara sa Annelise Skovmand, el a început să se perfecţioneze ca contratenor.Faima sa internațională a venit în 2003, când a câștigat prestigiosul premiu Bertelsmann “Neue Stimmen”.

Max Emanuel Cenčić a devenit cunoscut la nivel internaţional ca fiind membru al Corului de Băieţi din Viena, înainte de a se lansa într-o carieră de solist în 1992, ca soprană, şi din 2001 în postura de contratenor. În momentul de faţă, are apariţii pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, printre care se numără Opera de Stat din Viena, Theater an der Wien, Opera de Stat din Bavaria, Semperoper din Dresda, Deutsche Oper Berlin, Opera din Frankfurt, Teatrul „Carlo Felice” din Genova. Ca interpret de muzică vocal-simfonică, Max Emanuel Cenčić a evoluat în locaţii renumite, precum Carnegie Hall, Barbican Centre din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Musikverein din Viena, Festspielhaus din Baden-Baden, Laeiszhalle din Hamburg, Palais Garnier din Paris.

Sursa: http://festivalenescu.ro

Foto: youtube.com

 


Share