Franco Fagioli: „Ceea ce însemna să fii contratenor acum douăzeci și ceva de ani nu mai este același lucru astăzi“
de Petruș Costea

Franco Fagioli: „Ceea ce însemna să fii contratenor acum douăzeci și ceva de ani nu mai este același lucru astăzi“

 

În ultimii ani, când lumea muzicală se bucură de prezența unor contratenori extraordinari, de la Philippe Jaroussky la Max Emanuel Cenčić, apariția lui Franco Fagioli a fost un eveniment atât printr-o virtuozitate ieșită din comun, cât și printr-o intuiție muzicală care aparține celor aleși.

 

Cum vă explicaţi interesul publicului pentru contratenori, mai ales în ultimii zece-cincisprezece ani? Credeţi că este doar un interes al publicului pentru muzica barocă?

 

Se pare că dintotdeauna a existat un interes din partea publicului, căruia i se pare spectaculos să asculte un bărbat cântând note foarte înalte. În perioada interpreților castraţi, publicul era extrem de interesat de aceste fenomene vocale, dar cred că exista, totodată, un interes al oamenilor faţă de situaţia fizică a cântăreţilor. Desigur, și pentru că aceşti cântăreţi erau extrem de bine pregătiţi să cânte încă din copilărie. Cred că exista un interes în primul rând fiindcă era vorba de bărbaţi care cântau note foarte înalte, dintr-un repertoriu dificil şi complex.

 

Astăzi este ceva diferit, unic ca un bărbat să cânte într-un registru înalt. Oricum, sunt multe tipuri de contratenori şi nu toţi cântă în acelaşi registru vocal, pentru că, la fel ca în cazul sopranelor sau al mezzosopranelor, şi în acest caz avem soprano, mezzo şi contralto. După anii ’50, când Alfred Deller a început să redescopere toată această muzică veche, de la Purcell la Händel, şi a făcut din nou cunoscută această manieră interpretativă, tehnica contratenorilor a început încet să recâştige atenţia publicului.

 

Oricum, ceea ce însemna să fii contratenor acum douăzeci și ceva de ani nu era acelaşi lucru ca astăzi. Din fericire, tehnica contratenorilor s-a dezvoltat astăzi într-un sens bun, fiind acceptaţi, mai mult sau mai puţin, ca orice alt tip de cântăreţi, precum sopranele sau tenorii. Dar cred că există o legătură între interesul faţă de un bărbat care cânta note foarte înalte şi interesul faţă de muzica barocă. Prezentăm tot timpul opere noi sau, dacă nu noi, cel puțin opere neglijate multă vreme, iar iubitorii de muzică barocă sunt foarte interesaţi de aceste redescoperiri.

 

Întorcându-mă la întrebarea dumneavoastră, cred că este un amestec între două elemente: interesul oamenilor pentru contratenori – pentru că este ceva special şi diferit –, precum și repertoriul contratenorilor, adică muzica barocă.

 

Vocea dumneavoastră a fost comparată cu aceea a Ceciliei Bartoli. Credeți că există vreo asemănare?

 

În primul rând, această comparaţie e un compliment. Cecilia Bartoli este o interpretă extraordinar de talentată. O cunosc, ne întâlnim adesea şi suntem prieteni foarte apropiaţi în această profesie, deci este un compliment remarca dumneavoastră. Când am început să iau lecţii de canto pentru contratenori, profesorii mei erau obișnuiți cu vocile normale, de soprană sau bariton, aşa că mă învăţau tehnica belcanto, a școlii italiene. Chiar înainte să cânt muzică barocă sau Händel, cântam arii de Rossini sau de Bellini, adică belcanto.

 

Așadar, încă de la început am deprins această tehnică, iar Cecilia Bartoli împărtășește aceeaşi dragoste pentru şcoala belcanto. Câteodată aceasta mă inspiră şi poate din acest motiv modul meu de a interpreta este apropiat de belcanto. Ultimele opere înregistrate de dumneavoastră erau complet necunoscute publicului: Siroe și Re di Persia de Hasse, Catone in Utica de Leonardo Vinci.

 

Cu ce probleme se confruntă un muzician atunci când trebuie să cânte într-o premieră internaţională?

 

Da, într-adevăr, acestea sunt ultimele mele înregistrări. În plus, am şi CD-urile solo cu Caffarelli şi Porpora, care sunt cam acelaşi gen de muzică. Ceea ce reprezintă o provocare aici este faptul că muzica a fost special compusă pentru castrati și presupunea numeroase pregătiri. Astăzi, când interpretăm această muzică, trebuie să înţelegem că ea a fost compusă pentru voci şi persoane anume, deci fiecare arie reprezintă o provocare pentru interpreți.

 

În ceea ce priveşte tehnica vocală, această muzică barocă napoletană este destul de dificilă. Nu pare a fi ceva dificil, pentru că este cântată de oameni foarte bine instruiţi, dar din punct de vedere tehnic, vocea este folosită ca un instrument. Iar pentru asta trebuie să fii mereu foarte bine pregătit vocal.

 

Vorbind despre provocări, credeţi că este mult mai dificil să pregătiţi aceste arii în comparaţie cu cele care sunt mult mai cunoscute, ca de exemplu acelea ale lui Händel?

 

Da, dar Händel este diferit de ceilalţi compozitori prin faptul că a încercat să realizeze un compendiu al muzicii baroce, să creeze un stil propriu de a face opere, muzică. Spre deosebire de compozitorii napoletani, precum Porpora, Vinci, Leo, Mana, Hasse, care se puneau mai mult sau mai puţin în serviciul cântăreţilor pentru care compuneau, Händel, deşi compunea pentru cântăreţi celebri precum Celestino, Carestini, era interesat să scrie în propriul stil, să creeze un limbaj muzical mai accesibil.

 

Acesta este poate şi motivul pentru care Händel este mai faimos astăzi decât alţi compozitori napoletani. El a reuşit să creeze un stil care nu reprezintă o provocare atât de mare pentru cântăreţi ca acela al compozitorilor napoletani, ci are un stil atractiv şi accesibil pentru public şi pentru punerea în scenă a operei.

 

L-aţi menţionat pe Caffarelli. Ce credeţi că a avut special Caffarelli?

 

Înregistrarea albumului Arias for Caffarelli a fost un prilej pentru mine să descopăr una dintre cele mai importante figuri ale Barocului. Caffarelli a fost unul dintre cei mai buni artişti, alături de Farinelli, Senesino, Carestini și alți faimoşi castrati. Dar Caffarelli a fost special pentru că era un interpret incredibil de bun, foarte, foarte talentat şi, de asemenea, special prin personalitatea sa, care a făcut din el o persoană dificilă.

 

Oricum, am vrut să fac album dedicat lui Caffarelli în special pentru faptul că nimeni nu i-a mai adus un omagiu acestui mare interpret. Știm multe despre Farinelli, Carestini sau Senesino, există o mulțime de CD-uri dedicate lor, dar nu exista nici unul despre Caffarelli. De asemenea, Caffarelli a fost elevul lui Porpora, acest mare compozitor, profesor al lui Farinelli și Senesino. Porpora însuşi i-a spus odată lui Caffarelli: ,,Du-te şi cântă în întreaga Europă, pentru că eu nu mai am ce să te învăţ“.

 

Specială la Caffarelli a fost muzica sa, o muzică compusă de compozitori napoletani, care arată cât de flexibilă îi era vocea nu doar în registrele înalte, ci şi în ariile lente, în care era capabil să cânte fraze lungi în note ridicate. Toate acestea dovedesc talentul său de cântăreţ incredibil, unul chiar special. Da, categoric. În Catone in Utica vă aflaţi pe scenă alături de alţi contratenori cunoscuţi, precum Cenčić, Sabadus.

 

Ce părere aveţi despre aceste duete?

 

Este o situaţie extraordinară. În primul rând, cu toţii suntem prieteni, pentru că lucrăm mult împreună, așadar este o adevărată distracție să facem aceste opere. Este foarte interesant să împarţi scena cu colegii și pentru că ai de învățat atunci când îi asculţi pe ceilalţi cântând. Trebuie știut, de asemenea, că astfel de opere sunt făcute doar pentru bărbaţi. Opere precum Artaserse a lui Vinci au avut premiera la Roma în vremuri în care femeilor nu le era permis să fie pe scenă, așa încât castrati interpretau atât rolurile masculine, cât şi pe cele feminine.

 

Din acest  motiv, Catone a avut premiera în această manieră, bărbaţii interpretând şi roluri feminine. Cred că este un spectacol extrem de interesant, întrucât arată diversele laturi pe care un artist le poate avea pe scenă. În plus, este așa fiindcă are şi o tentă istorică.

 

Pe cine ați avut model la începuturile carierei dumneavoastră? Pe cine ați admirat cel mai mult?

 

Încă de la început mi-a fost foarte limpede că vreau să fiu contratenor. M-am îndrăgostit imediat de mezzosoprane, de interprete precum Anne Sofie von Otter sau Jennifer Larmore sau Cecilia Bartoli. Pentru mine mezzosopranele reprezintă un model. M-am străduit să învăț de la ele cât mai multe.

 

Cu care artist v-ar plăcea să cântaţi în viitorul apropiat?

 

Deja am avut ocazia să cânt alături de mulţi artişti talentaţi precum Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Placido Domingo sau Vesselina Kasarova. Sunt nume foarte mari. M-am bucurat foarte mult, deoarece a fost un prilej să învăț multe. De obicei, cânt alături de ei pe scenă. Nu ştiu cu cine aş vrea să mai cânt, sunt o mulţime de colegi cu care mi-ar plăcea să împart scena. Oricum, sunt mereu deschis la ideea de a cânta alături de colegii mei, deoarece cred că este o ocazie importantă să înveţi şi să faci schimb de experienţă.


Share