Gala „O nouă viață” - concertul aniversar al fundației care schimbă destine de 20 de ani

În urmă cu 20 de ani, o echipă de voluntari pășea pentru prima dată în România, cu scopul nobil de a rescrie povestea sutelor de copii internați în Spitalul de Boli Neuropsihice din orașul Siret, Suceava. Eforturile lor au fost cele care au determinat începutul noii vieți pentru tinerii instituționalizați, desprinși de realitate și condamnați la uitare, între zidurile spitalului supranumit „închisoarea îngerilor”.

Fundația „O nouă viață” a început dezinstituționalizarea și construirea primelor asezăminte de tip familial în anul 1998, asumându-și protecția și reintegrarea copiilor în societate. Doi ani mai târziu, curajul și determinarea Monicăi McDaid, fondatorul și președintele fundației, au fost recunoscute, iar ea a primit distincția prezidențială „Steaua României”. Din anul 2014, misiunea caritabilă a fost preluată de actualul președinte, Nigel Squibb. 

Pe 28 iunie, fundația sărbătorește 20 de ani de la înființare, iar evenimentul va fi marcat de Gala „O nouă viață”, ce va avea loc la Cercul Militar Național, din strada Constantin Mile 1. În acest cadru, vor fi prezenți și trei artiști recunoscuți pe plan internațional, într-un concert caritabil, pentru care biletele se pot cumpăra de AICI.

Simona Mihai - soprană

Una dintre cele mai promițătoare voci ale tinerei generații de cântăreți români, Simona Mihai a debutat la Royal Opera House – Covent Garden în 2010. A colaborat cu mari maeștri ai baghetei, precum Sir. Charles Mackerras, Antonio Pappano, Yuri Temirkanov sau Cornelius Meister. În 2016 Simona și-a făcut debutul în rolul Mimi, din Boema, la Opera din Frankfurt. Va fi prezentă în România pentru prima oară după debutul de la Frankfurt, cu acest concert caritabil dedicat Fundației "O Nouă Viață".

George Zacharias - vioară

Absolvent al Conservatorului din Atena, George Zacharias și-a continuat studiile masterale și doctorale la Academia Regală de Muzică din Londra. Încă de la vârsta de 13 ani desfășoară o carieră solistică internațională foarte activă. Este un pasionat interpret al creațiilor contemporane, având un palmares impresionant de lucrări interpretate în primă audiție.

Marios Panteliadis - pian

A beneficiat de îndrumarea unor maeștri remarcabili precum: Parry Derembey - Papastayrou la Conservatorul din Atena, Sergio PerIcaroli la Academia Santa Cecilia din Roma sau Jan Jiracek la Universitatea din Viena. Deține numeroase premii la competiții pianistice din toată lumea, dar mai nou atenția sa este îndreptată în egală măsură și către arta dirijorală, pe care a studiat-o la Academia Santa Cecilia din Roma. În 2015 a înființat, Mecklenburgh Square Orchestra, formată din studenți și Ineri muzicieni londonezi.



Share