Indonesia: Călătorie în afara timpului
de Monica Crânganu

Selamat pagi… Astfel începe călătoria în Indonezia… cu salutul pe care locuitorii și-l rostesc în fiecare dimineață. Imediat ce ai aterizat pe aeroportul din Jakarta, pare că ai pătruns într-o dimensiune ce nu conține noțiunea timpului. Lumea zâmbește și te întâmpină cu prietenie, iar lentoarea gesturilor și așteptarea își găsesc pretutindeni locul aici. Oamenii te privesc cu compasiune dacă nu accepți această „ieșire din timp“.

Dezastre naturale care nu aduc nefericirea 

Ceea ce părea a fi un dezastru se transformă instantaneu în bucuria lucrurilor mărunte și o distracție neașteptată pentru copii, care se tăvălesc fericiți în bălțile imense de apă, ca și când ar fi în piscina unui hotel de cinci stele. Puțin mai încolo doi bărbați pășesc râzând, încercând să se adăpostească sub uriașele frunze de banan, improvizând astfel exoticele umbrele. 

O singură călătorie este, desigur, insuficientă pentru a cuprinde aspectele atât de diverse pe care le oferă arhipelagul indonezian. Vulcani fumegând, terasele infinite de orez, miros de tămâie și flori de frangipan, muzica venită parcă dintr-o altă lume, aromele condimentelor, râsete zgomotoase de copii, apusul soarelui de foc, răsăritul ireal, amestecul de emoții, sunt foarte puține stări și imagini pe care le poți atinge cu gândul.

Pentru a simți pulsul real al oricărui loc, trebuie să experimentezi viața din stradă, să interacționezi cu lumea care trăiește în plină stradă, mănâncă, doarme și își duce existența aici. Ajuns în mijlocul ei, te șochează traficul incredibil, un furnicar haotic de mașini, moto-scutere și biciclete ce par că circulă fără nicio noimă, ignorând orice regulă și rațiune. O învălmășeală care te sperie inevitabil. Jakarta nu doarme niciodată. Totuși, nu am văzut niciun accident… 

Drumul spre Indonezia a început cu vise și scenarii, așteptări și entuziasmul de a păși într-o altă lume. Fascinația unei țări exotice despre care știam că te copleșește cu peisajele paradisiace și filosofia unui mod de viață desprins din cărțile cu povești vechi. Greu de cuprins varietatea experiențelor și imaginilor pe care le poate oferi acest colț de lume, una dintre cele mai mari țări de pe mapamond, ce numără peste 17.000 de insule și 238 milioane de locuitori. 

Privită de sus, Indonezia este o țară săracă din punct de vedere al resurselor materiale, dar infinit de bogată cultural și uman. Din puținul lor, indonezienii oferă tot: ospitalitate și căldură, zâmbete gratuite la tot pasul și încredere. Sezonul ploios aduce adesea furtuni ce răvășesc cartierele sărace și răscolesc casele mici, construite din materiale de calitate îndoielnică.

Citește articolul complet în The Art of Living nr. 15 DOWNLOAD

 



Share