Jordi Savall, un muzician al dialogului între culturi
de Petruș Costea

La 77 de ani, Jordi Savall este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai lumii, nu doar prin cele peste 200 de discuri înregistrate – care cuprind muzici din cele mai diverse, de la Renaștere și baroc până la muzică otomană, sefardă, iraniană, arabă, armeană etc. –, dar și prin implicarea în proiecte culturale legate de contexte sensibile ale lumii contemporane. 

Încă din primii ani ai carierei ați cântat mai ales muzică renascentistă și barocă, dar acum mai bine de 10 ani ați început proiectele de cărți-CD-uri în spatele cărora se simte un interes personal legat de relațiile dintre culturi diferite. Mă gândesc la albumele Ierusalim – orașul celor două păci, Mare Nostrum, Spiritul Balcanilor etc. Cum au început aceste proiecte?

Aceste proiecte au început în momentul în care am putut să le editez chiar eu, la casa de discuri Alia Vox pe care am înființat-o în 1998, pentru că nu e niciodată simplu să convingi o casă de discuri care vrea în primul rând să câștige bani. Am avut astfel libertatea să aleg lucruri pe care doream să le înregistrez, să le editez după pofta inimii mele, iar cărțile-CD-uri să aibă mai mult text, mai multe imagini, să îndemne la mai multă reflecție asupra istoriei muzicii, asupra istoriei în general. Nu trebuie să uităm că originile mele au un rol foarte important în dezvoltarea acestui dialog între cultura orientală și cultura populară. Așa cum știți, m-am născut în Catalonia, în peninsula iberică, deci într-o cultură foarte veche și, în același timp, o cultură care vreme de șapte secole a fost legată de cultura musulmană și de cea evreiască. 

Merită să reamintesc că încă din anii ’70 cântam muzică evreiască din Spania dinainte de expulzarea evreilor în 1492, dar și muzică din Andaluzia. În 1975 am scos un dublu CD, la EMI, cu muzică creștină și evreiască din Spania, deci proiectele de la Alia Vox nu sunt chiar o noutate absolută, muzica aceasta e ceva ce port în genele mele, pentru că am crezut mereu că e o mare mare nedreptate să negi istoria, să ignori legăturile Occidentului cu Orientul și să ajungi la ceea ce s-ar numi istoricid. Dacă homicid înseamnă să omori un om, istoricid înseamnă să omori o istorie, iar Spania a ucis o istorie în 1492, cele șapte secole precedente pur și simplu le-a eliminat. Nu trebuie să uităm niciodată persecuțiile din vremea regilor catolici, nici inchiziția care a vrut să șteargă complet tot ce nu era creștin.

Ați invitat muzicieni armeni și turci să cânte împreună, într-un dialog foarte greu de realizat după ce a trecut un secol de la genocid. Un proiect similar, legat de un context politic foarte delicat, este și West-Eastern Divan Orchestra, ansamblul înființat de Daniel Barenboim și Edward Said, în care cântă tineri muzicieni evrei alături de palestinieni, iranieni, egipteni, sirieni. Credeți că muzicienii sunt obligați să participe la viața politică?    

N-aș putea spune că e o obligație, dar în momentul în care un muzician face parte din viața publică a unei țări, el prezintă anumite lucruri publicului, nu se poate ascunde. Ce facem noi, ca muzicieni, e doar un exemplu, și poate avea o influență pozitivă sau negativă. Fiecare face ce vrea, dar cred că un muzician ar trebui să reacționeze când vede lucruri nedrepte în jurul lui, ar trebui să ia atitudine împotriva situațiilor care ating drepturile omului. În caz contrar, înseamnă că este de acord, iar aceasta chiar e foarte grav. Din acest motiv am refuzat premii, din acest motiv am cântat la Calais. Cred că ce trăim acum în Europa este foarte grav: sunt oameni care fug din zone de război și nu poți să nu le acorzi azil. Din același motiv, unul dintre ultimele proiecte ale noastre este legat de istoria sclaviei. Cine își amintește că timp de patru secole, am ținut în sclavie mai mult de 30 de milioane de ființe umane din Africa. Nimeni nu-și amintește și nici nu prea dorește să i se aducă aminte de așa ceva. Vreme de 400 de ani, în toate țările din Europa au existat sclavi. Niciodată nu li s-a cerut iertare. N-a existat niciodată o politică de compensare. Totuși, suntem obligați să reflectăm serios la astfel de lucruri. 

În 2016, ați cântat la Calais, în marea tabără de refugiați, și asta se petrecea într-un moment în care întreaga Europă era speriată, îngrozită de acești migranți. Oamenii au deja idei primite de-a gata despre străini, despre celălalt în general, despre cel care nu face parte din același grup?

Toată această frică, groază chiar, vine din faptul că procentele de refugiați care ajung într-ul loc sau altul nu sunt drepte și din acest motiv m-am dus la Calais unde, în aceeași zi, am dat două concerte: la prânz am dat un concert pentru refugiați și seara am dat un concert pentru locuitorii din Calais. Este complet inacceptabil ca un singur oraș să fie invadat de mii și mii de refugiați și cred că e datoria guvernului să rezolve astfel de situații cu simțul măsurii. O țară acceptă un anumit număr de refugiați, dar ei trebuie repartizați în locuri diferite, nu se poate să ajungă într-un singur oraș mii de refugiați, pentru că asta dezechilibrează complet relațiile dintre oameni. Și este de înțeles să apară reacții foarte violente. După părerea mea, această frică din Europa a fost cauzată de proasta gestionare a situației. Toate țările au căzut de acord să primească un anumit număr de refugiați, dar avem legi europene foarte proaste. Una dintre aceste legi zice că un refugiat trebuie să fie primit în prima țară în care ajunge, dar cum migranții ajung prin Marea Mediterană, sunt doar câteva țări care ar trebui să-i primească pe toți, nu-i așa? Grecia, Italia, Spania, Franța. Asta nu e deloc drept. Cred că cea mai mare problemă, de fapt, este că țările europene nu s-au pus de acord în ce privește această situație. Este o mare, o foarte mare eroare politică.

Un alt proiect în care sunteți implicat acum este legat de un program educativ pentru tinerii din rândul refugiaților.

Este un proiect pe care chiar acum încercăm să-l dezvoltăm. Fiecare dintre noi poate face ceva ca să-i ajute pe ceilalți, faptul că aparținem unei comunități ne și obligă în același timp. O reacție necivilizată e să spui că lumea nu-i problema ta, să mergi acasă și să te așezi în fața televizorului. E o perspectivă profund greșită. Toți suntem responsabili de ce se întâmplă în lume. Când apar lucruri care nu merg bine, suntem obligați să reacționăm în vreun fel, să facem ceva. La rândul meu, m-am întrebat ce-aș putea face, ca muzician, și mi-am dat seama că-i pot ajuta pe refugiații muzicieni să aibă ceva de muncă, să dea concerte, să-i învețe muzică pe cei tineri și să ia astfel naștere o mișcare de educație care le-ar permite acestor refugiați să le arate celorlalți că nu sunt oameni care creează probleme, că au și ei o cultură, că au un mesaj de transmis. E foarte important ca toți să aibă parte de educație și de o viață demnă, dar, din păcate, ne dăm seama pe zi ce trece că educația și șansa unei vieți demne sunt privilegii rezervate doar unei minorități.

Aveți impresia că Europa se îndreaptă spre intoleranța din anii ’30 sau spre un naționalism exagerat?

În momente de criză, mereu există și reacții. Când un om este bolnav, acest lucru se vede: are febră, apar erupții de tot felul. Reacția care arată că ceva nu este în regulă este obligatorie, ea ne face să devenim conștienți că ceva nu merge bine, dar trebuie să fim atenți la aceste reacții care deseori sunt exagerate și nedrepte. Chiar dacă sunt complet împotriva lor, înțeleg reacțiile naționaliste și șoviniste, înțeleg cum funcționează și cred că trebuie să devenim conștienți că aceste reacții sunt simptome ale faptului că Europa este bolnavă. N-am făcut ce trebuie, politicienii n-au făcut ce trebuie pentru ca europenii să simtă că fac parte din Europa. Există o anumită sărăcie și în Europa, salariile tot scad, chiar dacă firma la care lucrezi are un profit mai mare de la an la an, iar oamenii sunt disperați, viața lor cotidiană devine din ce în ce mai dificilă. În Europa există oameni care trăiesc la fel de greu, la fel de prost ca în țările din lumea a treia.

Imediat după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, dezamăgit și iritat că Occidentul nu se opunea dictaturii lui Franco din Spania, violoncelistul catalan Pablo Casals a refuzat să mai cânte în public și s-a retras la Prades, în sudul Franței. Gestul lui ar mai putea fi un exemplu pentru muzicienii de astăzi, pentru oamenii de cultură în general?

L-am cunoscut pe Casals, m-am dus să-l ascult la Prades. Eram atât de fascinat de muzicalitatea lui, de incredibila dimensiune umană, mai ales că era un om care a luptat pentru ideile lui, care nu a renunțat niciodată. Pentru mine, Casals a fost mereu un exemplu. Decizia lui ar trebui să fie un exemplu pentru toți, întrucât toți suntem obligați să reacționăm. Am ajuns astăzi să nu ne mai mire că în Libia oamenii ajung sclavi, că în Turcia oamenii sunt torturați, am reușit să banalizăm ororile. Da, ororile au ajuns să ni se pară banale. Vedem zilnic la televizor lucrurile cele mai oribile cu putință și ni se par venite dintr-un film care parcă nu ne privește și pe noi, și ajungem astfel să fim blazați sau să pozăm noi înșine în victime.

Recent a avut loc un atentat la Barcelona. A fost oribil să trecem printr-o astfel de experiență, dar nu trebuie să transmitem mesajul că doar islamismul încearcă să se atingă de Occident. Acești oameni sunt fanatici care luptă împotriva a tot și a toate. În ultimele luni, 90% din atentate au avut loc în orașe, în țări musulmane, deci au fost atentate ale musulmanilor asupra musulmanilor. E vorba de oameni nebuni care pur și simplu luptă împotriva civilizației.

În 1994, ați înregistrat „Eroica” lui Beethoven, iar anul trecut a apărut o nouă ediție a acestui disc. Veți înregistra vreodată toate cele nouă simfonii?

Am început, e adevărat, un proiect legat de înregistrarea celor nouă simfonii ale lui Beethoven. Am organizat patru academii în care, în următorii doi ani, vrem să cântăm și să înregistrăm toate simfoniile lui Beethoven. Simfoniile 1, 2 și 4 în primăvara lui 2019, simfoniile 3 și 5 în toamna lui 2019, simfoniile 6 și 7 în primăvara lui 2020, iar în toamna lui 2020, simfoniile 8 și 9.


Share