integrative life

Magia ordinii - o călătorie inițiatică
de Miruna Mirică-Damian

De câte obiecte avem nevoie cu adevărat pentru a ne simți împliniți? Obișnuința de a cumpăra o mulțime de lucruri nefolositoare a fost întreținută de era consumerismului, însă ulimii ani au dat curs unei contrareacții. Adepții ei, minimaliștii, sunt într-o continuă căutare a traiului simplu, autentic și lipsit de extravaganțe. Aceste persoane par să își realizeze sistematic un fel de curățare mintală, ce radiază apoi către toate celelalte aspecte ale vieții, începând de la garderobă, alimentație și până la selecția obiectelor de uz casnic.

Totuși, minimalismul face parte din cultura japoneză din vremuri imemorabile, iar pentru ei, a trăi ordonat reprezintă mai mult decât o virtute, ci mai degrabă o filosofie a vieții. Nici nu este de mirare că Marie Kondo, autoarea cărții recent publicate și în limba română, "Magia ordinii", a fost încadrată de New York Magazine în categoria Gurus. Marie călătorește peste tot în lume, la solicitările oamenilor de afaceri și nu numai, ca să-i învețe cum să-și ordoneze lucrurile eficient și, mai presus de toate, cum să readucă bucuria și mulțumirea în viața lor, debarasându-se de surplus și revenind la esență.

Kondomania, așa cum a fost denumit noul stil de viață, este fundamentată pe curajul de a renunța la mărunțișuri, pentru a-ți recăpăta puterea și încrederea în sine. Procesul, care poate dura și câteva săptămâni, are scopul de a te face conștient de toate obiectele pe care le deții și îți antrezează capacitatea de selecție a lucrurilor, astfel încât atunci când le vezi să te facă fericit. Din acest punct de vedere, Marie Kondo este nemiloasă și ne încurajează să aruncăm absolut tot surplusul pentru care avem un sentiment ambiguu. Secretul metodei este însă altul: în încercarea de a găsi ceva de aruncat, vom recunoaște imediat lucrurile pe care dorim să le păstrăm. Dacă recunoașteți confortul unei băi calde după o zi lungă și obositoare, atunci cam așa s-ar descrie barometrul alegerilor pentru noul stil de viață.

"Dacă ceva (sau cineva) nu îți aduce fericire, nu încerca să-i justifici locul în lumea ta. Doar spune mulțumesc și treci mai departe!” - Marie Kondo

Aspectul cu adevărat interesant în legătură cu această carte este că, deși publicată în 2010, notorietatea ei a început să se remarce abia în urma celor două catastrofe naturale care au lovit Japonia în anul 2011: cutremurul și tsunamiul. În viziunea editorului Tomoshiro Takahashi, japonezii au fost confruntați atunci cu o întrebare fundamentală despre ce este important în viața lor. Într-o țară mereu lovită de cutremure, pare aproape nesănătos să te înconjori de o mulțime de lucruri materiale. Totuși, cartea a început să zboare din mână în mână și în vest, mai ales în urma tutorialelor de pe internet, cu ajutorul cărora Marie ne arată, pas cu pas, cum să ne împachetăm hainele după metoda japoneză de aranjare a kimonoului, astfel încât să nu se mai șifoneze niciodată. Recunoscuți pentru viața lor dezordonată și ritmul haotic, occidentalii caută subterfugii prin care, măcar în intimitatea locuinței, să evite zgomotul, asaltul informațional și depersonalizarea fiecărei zile.

Multe sfaturi cuprinse în cartea „Magia ordinii” pot părea exagerate, pentru că oamenii trăiesc în case și nu în magazinele de prezentare a mobilei perfecte, lipsită de urmele emblematice ale cănii de ceai. Chiar și așa, ea descrie foarte bine principalele reguli ale minimalismului: cea de a nu cumpăra lucruri în exces, ci doar pe cele care aduc valoare adăugată vieții tale, cea de a-ți evalua constant bunurile, astfel încât sa-ți poți da seama de care ai cu adevărat nevoie sau când a fost ultima dată când ai folosit un obiect, iar poate cea mai importantă, aceea de a nu atribui semnificațiile greșite posesiunilor tale. Multe din lucrurile pe care le ai deja pot fi înlocuite, însă relațiile, sănătatea, pasiunile, contribuția ta în societate și experiențele datorită cărora te dezvolți sunt unice și incomparabile.


Share