„Micul Paris“, una dintre capitalele mondiale ale spionajului între 1914 și 1916
de Ciprian Plăiașu

Anul acesta comemorăm centenarul intrării României în Primul Război Mondial care a condus la formarea României Mari în 1918. Tânărul stat român nu a început războiul în 1914, ca multe dintre statele europene, ci a căutat un moment prielnic. În tot acest timp Bucureștiul a devenit un punct de interes pentru toată lumea: jurnaliști, reprezentanți ai Puterilor Centrale sau ai Antantei, ambasadori ai țărilor non-combatante, lobbiști și alții. De ce ajunsese atât de interesant Micul Paris în primii ani ai secolului XX și ce anume își doreau toți cei veniți aici?

Între 3 august 1914 şi 17 august 1916, România trece prin ceea ce istoricii numesc astăzi „anii Neutralităţii.“ Consiliul de Coroană din 1914 de la Sinaia nu a adus intrarea în conflict, alături de Germania și de Puterile Centrale, așa cum spera bătrânul rege Carol I. România a preferat să se alăture Italiei și să aștepte un moment mai bun pentru a intra în război. Neutralitatea s-a dovedit a fi o bătălie diplomatică de proporții, iar premierul Ionel Brătianu un jucător și un actor formidabil. 

Chiar înainte de începerea acestui război România își crease o imagine de cea mai stabilă țară din zonă, cu o armată modernă și o capacitate de mediere a conflictelor regionale destul de bună. Dincolo de poziția strategică importantă, accelerarea procesului reformă și modernizare internă, obținerea independenței de stat 1877-1878, construcția de infrastructură feroviară, dezvoltarea urbanistică (cu precădere în București), dar și existența unui rege dintr-o familie europeană erau atuuri ale României pentru a fi considerată un partener de luat în seamă. 

Această imagine de soft power a tânărului stat român a fost confirmată și apreciată în timpul Păcii de la București din 1913, tratat ce a survenit după încheierea celui de-al doilea război balcanic. Atunci România, nu doar a obținut Cadrilaterul din partea Bulgariei, dar s-a impus ca un lider regional. 

Astfel, Bucureștiul a devenit un câmp de dispute, intrigi, bârfe, înțelegeri și negocieri mai mult sau mai puțin oficiale. Declanșarea războiului, decizia neașteptată a Consiliului de Coroană din august 1914, moartea regelui Carol I și numirea lui Ferdinand au amplificat această stare de fapt. 

Faptul că România a ales neutralitatea a nemulțumit foarte mult Puterile Centrale, mai ales că – în secret – regele Carol I semnase aderarea la tratatul de alianță cu acestea. Dar era un tratat defensiv, în timp ce războiul mondial începuse de la declarația de război a Austro-Ungariei față de Serbia. Cu toate acestea, diplomații germani și austrieci încercau să facă tot felul de promisiuni pentru a-i atrage pe români de partea lor în război. 

Dincolo de promisiunea că va primi Basarabia, încă de la începutul conflictului apar niște semnale interesante pentru premierul Ionel Brătianu. De exemplu, ministrul de război german von Falkenhayn încerca să-l convingă pe împăratul austro-ungar Franz Joseph să cedere României o parte din Bucovina, mai exact județul Suceava, stăpânită de Austro-Ungaria, pentru a obține în schimb o colaborare activă a României înainte de venirea iernii anului 1914. 

Aceste informații ajungeau pe diverse căi la organele de decizie de la București: oficiali, reprezentanți în delegații, spioni și tot felul de informatori. O altă promisiune apărută în această perioadă a neutralității este orașul Odessa (făcută de către subsecretarul de stat german Zimmermann ministrului român Nicu Filipescu). Apoi, la sugestia ministrului german de Externe von Jagow şi a feldmareşalului von Conrad, guvernul austro-ungar ne promite ţinutul Negotin din Serbia. 

Totuși aceste intrigi și dispute diplomatice se desfășurau într-o arie relativ restrânsă a Bucureștiului: Palatul Regal și zona limitrofă, cei mai mulți dintre străini fiind cazați la Athenée Palace. 

Hotelul Athenée Palace, un mare centru de intrigi 

Iată cum era descrisă atmosfera de aici în timpul Primului Război Mondial de către editorul Ernst Latham: „România era singura ţară din Europa unde jurnaliştii ţărilor neutre sau aliate puteau să lucreze şi ţara era într-o poziţie magnifică pentru istorie. Dacă armata germană se ducea spre sud, trebuia să treacă prin România, dacă se ducea la est, trebuia să-şi stabilească baza invaziei aici. România era o capitală pentru istorie. Aici, la hotelul Athenée Palace, era un mare centru de intrigi“.

Citește articolul complet în The Art of Living nr. 15 DOWNLOAD


Share