Mihaela Bilic, medic nutriționist: ”Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru tot ceea ce consumăm într-o zi”
de Bogdan Munteanu, march 2017

Foarte cunoscută prin aparițiile media și prin cărțile sale cu statut de best-seller (între care volumele „Sănătatea are gust”, „Trăiesc, deci mă abțin” și „ABC de nutriție”), medicul nutriționist Mihaela Bilic nu încetează să se perfecționeze: în 2013 a absolvit un master în Psiho-nutriție la Paris. Cu amabilitate și răbdare, ne-a împărtășit câteva sfaturi esențiale pentru o nutriție sănătoasă.

Când primesc o dietă, oamenii o urmează, poate obțin bune rezultate, dar apoi revin la vechile obiceiuri. Cum pot fi îndrumați să își schimbe viața?

De aceea, eu nici nu prea prescriu diete. E un curent din ce în ce mai mare și în străinătate să fie interzise dietele, pentru că, în momentul când îi spui cuiva ce să facă, de fapt nu îl ajuți. Orice dietă duce la slăbit, dar omul rămâne cu o concluzie că nu poate slăbi decât prin dietă, iar când se întoarce la mâncarea lui de zi cu zi, se îngrașă din nou. De fapt, putem slăbi mâncând cu 30% sau 50% din aceleași alimente pe care le mâncam până acum. Kilogramele în plus înseamnă prea multă mâncare și foarte puțină mâncare.

Știu persoane care, în weekend se trezeau tot la 7:00, pentru că aveau micul dejun prescris la 8:00. Alimentația nu trebuie să fie ceva la care ne gândim 80% din timp. Ar trebui să avem grijă să mâncăm puțin în fiecare zi, până când devine un obicei. Dacă mâncai cinci mese, vei slăbi mâncând doar trei. Dacă mâncai trei, poți mânca două. Dar oamenii fug de această responsabilitate.

Aici inclusiv medicii greșesc, pentru că nu recunosc că nu sunt obligatorii trei mese pe zi. Noi am fost proiectați să mâncăm oricât de mult când găseam mâncare, apoi să trăim din rezerve. Din păcate, instinctul nostru este să mâncăm mai mult decât ne trebuie. Putem mânca orice, oricât, oricând. În momentul când îi spui unui om să se abțină, să se disciplineze, este foarte greu… Disciplina înseamnă să fii cu ochii pe tine însuți mereu. Nu suntem construiți să mâncăm în fiecare zi, singurul lucru are ne trebuie este apa și bucuria.

Decât să pornim mâine o dietă și să numai mâncăm deloc, iar peste 6 luni să ne întoarcem la mâncatul lacom, mai bine nu ne apucăm deloc… Orice shimbare pe care vrem să o aducem în viața noastră se face cu pași mici. Din păcate, nutriționiștii nu te învață acest lucru; îți dau o listă cu alimente, cu mese fixe, dar după ce ai încheiat dieta nu știi ce să faci. Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru tot ceea ce consumăm într-o zi, inclusiv o alună sau un biscuit. Unii nici nu pun la socoteală fructele între ce au mâncat într-o zi, pe când alții se plâng că nu mănâncă fructe în fiecare zi…”

Interviu complet https://account.paydemic.com/buy/NQNU4WNUN5CCXDC7HQBHVLYI2E


Share