integrative life

Playing with shapes - macheta lui Pierre Paulin readusă la viață după 40 de ani
de Corina Miroiu

Născut la Paris în 1927, cu tatăl de origine franceză și mama de origine elvețiană – vorbitoare de germană, Pierre Paulin, cel ce avea să devină o figură marcantă a lumii designului de mobilier, nu reușește să ia Bacalaureatul și merge să se instruiască pentru a deveni ceramist în Vallaurius. Mai apoi ajunge în Burgundy pentru a se instrui ca sculptor. Totuși, rănit fiind la brațul drept în urma unei bătăi, este nevoit să renunțe la visul de a deveni sculptor și urmează studiile școlii Camondo din Paris. Stagiul de practică de la compania Gascoin, în Le Havre, îl face să se apropie de stilul japonez și scandinav de design, ceea ce îi va marca viziunea și cariera mai târziu.

Are prima expoziție la Salon des Arts Ménagers în 1953 și ulterior apare pe coperta revistei „La Maison Française”, iar un an mai târziu este angajat de compania Thonet unde începe să experimenteze lucrul cu materiale elastice destinate echipamentelor de înot, pe care le folosește, în stilul propriu, peste scaunele tradiționale. Acesta pare să fie drumul inițiatic care avea să își pună amprenta  din ce în ce mai clar și mai pregnant pe piesele create de Paulin. Patru ani mai târziu se alătură companiei Artifort, unde în anii ‘60 va deveni cunoscut pentru scaunul Mushroom (Ciupercă).

Pierre Paulin vorbește despre ceea ce înseamnă crearea de utilitate  și despre reinventare formelor și funcțiilor în contextul nomadismului contemporan neobosit, în care trebuie să  împachetăm și să luăm totul cu noi  în orice moment. Tocmai de aceea, designerului îi plăcea să spună despre sine că aparține școlii funcționaliste, fiind permanent condus de cerința pentru confort.

A încorporat în mobilierul său materiale textile noi precum plasticul, rășinile și fibrele elastice și le-a transformat; a experimentat noile mijloace de mixare a formelor și a ajuns chiar să se descotorosească de banalele picioare ale scaunelor pe care le cunoaștem. Datorită structurii sale inovative și a folosirii de materiale flexibile, Paulin a creat piese de design despre care putem spune că leagăna și ocrotesc corpul, este vorba printre altele  despre scaunele Mushroom (Ciupercă)Ribbon (Fundă) și Tongue (Limbă).

În anii '70 a fost invitat să decoreze apartamentele private ale lui Georges Pompidou din Palatul Élysée, iar în 1983 mobilează biroul președintelui francez François Mitterrand. Ulterior își lansează propria companie de consulatanță și colaborează cu firme precum Calor, Ericsson, Renault, Saviem, Tefal, Thomson sau Airbus.

Pentru a aduce un omagiu acestui deschizător de drumuri și viziunii unice a acestuia, casa Louis Vuitton a pus  în scenă, în cadrul evenimentului Design Miami din 2 – 7 decembrie o machetă de design modular rezidențial, creată de către Pierre Paulin în 1972. Este vorba despre 18 piese unice de mobilier, niciodată produse până acum, care au fost prezentate privitorilor sub conceptul  de Playing with Shapes.

Proiectul  care a fost stopat in anii '70 din cauza crizei petrolului, a fost adus în atenția publicului de către celebra casă de modă, care a realizat o reproducere la scară mare a machetei inițiale, machetă care combină ingenios noțiuni de confort, ergonomie și  libertate de a alege a celui ce folosește obiectul.

Alipirea și totodată colaborarea dintre cele două mari branduri nu este deloc întâmplătoare, ele sunt legate de emoția transmisă de frumusețea care se naște dintr-un echilibru perfect între obiect și folosința lui pentru că rafinamentul este, mai presus de orice, precizie, eleganță, pertinență.

Foto: Luis Vuitton



Share