Swami Muktananda despre cum să trăiești în echilibru cu tot ceea ce te înconjoară
de Elena Mihai

Swami Muktananda este originar din Quebec, francez crescut  catolic. În 1969, l-a cunoscut pe Swami Chidananda, iar în 1980 acesta l-a acceptat ca ucenic schimbându-i cursul vieții. În 1999, a devenit ”Swami”, iar în anul următor s-a mutat în Ashramul Rishikesh din Mira, pe malul râului Gange. În 2002, Swami Chidananda l-a încurajat să călătorească în Occident pentru a transmite mai departe propria-i învăţătură, în Vest, căutătorilor spirituali occidentali, devenind reprezentantul societatii Divine Life. Mesajul pe care îl transmite este construit în jurul non-dualității (Upanishade, Vedanta, Yoga), mesaj ce se află la confluența tuturor religiilor, dincolo de diferenţiere.

În ce se măsoară fericirea? Dar cunoașterea de sine și dragostea pentru tot ceea ce noi interpretăm ca fiind în exteriorul nostru? În viteza în care ne aleargă viața, cei mai mulți dintre noi am uitat să ne oprim, chiar și pentru o clipă, și să simțim prezentul.

Ca un fel de ”artă de a trăi” în echilibru cu tine însuți, câțiva oameni călătoresc peste tot prin lume și dau mai departe din învățăturile lor. Recent, Swami Muktananda, autorul cunoscutei cărți “Awakening to the Infinite”, a venit în România. Și cum India, țara unde locuiește în prezent, poate fi considerată pe bună dreptate ”inima spiritualității”, participații la seminarul pe care fundația Integrative Life l-a organizat în data de 20 mai la București au încercat să găsească răspunsuri care au gravitat în jurul eternei întrebări: ”Cine sunt eu?”. De altfel, Integrative Life a facilitat și lansarea cărții lui Swami Muktananda în România, carte care dezvoltă tocmai această idee.

„Există un loc unde suntem toți la fel”. Acesta a fost, cumva, primul răspuns care s-a desprins din discursul lui Swami. Urmărindu-l, devenim, într-un fel, fascinați de căldura și frumusețea pe care acest om le emană în fața unui public neinițiat, ceea ce ne determină să fim și mai curioși în a descoperi din înțelepciunea și tradiția pe care le reprezintă.

Iar cartea prezentată este bazată pe învățăturile străvechi ale Advaita. Răspunsurile aflate între file sunt extrase din multe conversații pe care Swami le-a avut de-a lungul anilor, cu indivizi din medii diferite, culturi și categorii sociale. Swami Muktananda comunică direct și compătimitor, din punctul de vedere al cuiva care este ancorat în infinit, dar pe deplin în contact cu lumea, indiferent dacă se află în India, în Vestul Europei sau aici, la București.

Primele gânduri despre orașul în care trăim

În discursul lui, locul unde se află Capitala României, capătă un înțeles larg, apoi dispare. Sau, cel puțin, ne lasă să divagăm în mintea noastră asupra răspunsului la întrebarea: ”Ce este Bucureștiul? Îl simțiți real?”. Suntem și mai uimiți când ne cere să-i dăm în mână acest oraș și să-i spunem unde se afla în urmă cu 5.000 de ani. Clar, devenim contrariați și ne dăm repede seama că orașul poate fi descris în multe feluri, așa cum s-a format el în mintea fiecăruia: ”o imagine, un nume, o convenție”. Nimic altceva.

„Haideți sa vedem atunci ce este real”, ne indeamnă Swami mai departe. Și, mai mult decât atât, ne îndeamnă să observăm ce este real în noi, cu ce ne identificăm, cine suntem noi, care este acel principiu care ne definește: suntem femei, suntem bărbați, suntem o etnie, suntem un corp sau o minte, suntem job-ul nostru sau un cont în bancă? Suntem religia noastră? Treptat, toate identificările care apar în mintea noastră dispar și, în același timp, Swami ne roagă să ne imaginăm valurile deasupra oceanului. Ca un simplu exercițiu de imaginație. De  ce? Pentru că, într-un fel de analogie cu viața pe care o avem, fiecare dintre noi este asemenea unui val, care spune: „Eu sunt”. Și fiecare val se crede separat de celălalt.

Ce este valul?

Ducând mai departe ideea, știm că valul este apa, iar apa este ocean, iar oceanul se află în toate valurile, este „eu-ul”, esența, ”din toate unduirile apei”. Simplificând și mai mult, oceanul este acel loc în care toți suntem la fel, este acel principiu interior din care izvorăște totul.

”Valul care resimte apa din el, care se întoarce în adâncuri, are revelația oceanului, a infinitului, a adevărului. Asemenea valului care are o formă, noi avem un corp și o minte, iar prin intermediul lor ajungem la ceea ce suntem cu adevărat, la sinele nostru. Corpul și mintea sunt efemere, se nasc și mor, dar sunt instrumente extraordinare prin care noi experimentăm sufletul, care este nemuritor. Viața este ca un val pe ocean, iar scopul de a avea acest val, acest corp, este să mergi inapoi acasă. Aparținem vieții și suntem spirit, iar a te trezi la acest adevăr este scopul vieții”, spune Swami Muktananda.

Dar ce ne împiedică să ne cufundăm precum valul în adâncul și liniștea oceanului? Ei bine, lucrurile nu sunt chiar așa de simple cum ar putea să pară la prima vedere. A ajunge la adevăr, a descoperi străfundurile ființei și a experimenta sinele pur, toate aceste lucruri sunt ca o experiență anevoioasă, pentru că ne pierdem în ignoranță, în lumea formelor, a falselor idei. Cu alte cuvinte, ne pierdem în dualitate, dăm naștere dorințelor și scăpăm esența, suntem deconectați de la sursa vieții.

”Dualitatea are doi poli: unul caută întotdeauna fericirea la celălalt pol. De aici și suferința, goana de la un pol la celălalt, nemulțumirea.  A cultiva viața interioară este ca și cum ai genera un șuvoi de apă care te poartă către infinitul oceanului, este trezirea întru cunoaștere și spirit. Câteodată, însă, valul nu este pregătit pentru asta. Și spune: mi-e frică! Păi cum să-i fie valului frică de apă? Ca și cum valul simte apa și interpretează apa ca fiind frică”, mai spune Swami Muktananda. De fapt, vorbește despre teama de sentimentul necunoscutului, de profunzimea în care ne cufundăm, realitatea interioară fiind simțită ca o frică.

Frică, pace, credință

Este frica ”un impas”? Cum scăpăm de frică? Răspunsul lui Swami vine fără echivoc: prin iubire și credință. „Suntem ceea ce credem și ceea ce iubim, suntem ceea ce ne ocupă și ne preocupă. Să ai credința că pacea din interiorul tău este Dumnezeu și atunci credința devine adevăr”. Bineînțeles că putem medita la acest lucru, în fiecare dimineață în căutarea echilibrului. Doar că meditația nu este sufiecientă. Swami spune că este doar un instrument. Iar după ce deschizi ochii, după ce ieși din starea de meditație, te intorci la aceeași condiție. Iată de ce, este important să folosești putearea credinței. „Poți să crezi ce vrei. Spiritul este libertate. Ești liber să trăiești în pacea aceea din interior. Natura spiritului este iubire. Ești ceea ce iubești. Iubești o frunză, iubești o floare, iubești un copil, este iubirea nediferențiată, infinită”.



Share