integrative life

Theodor Paleologu: „Într-o țară în care prea mulți vor să fie șefi nu e de mirare că prea puțini sunt lideri buni“
de Bogdan Munteanu

Descendent al unei familii care a dat împărați bizantini, apoi lideri în diferite domenii în România, Theodor Paleologu le-a călcat pe urme înaintașilor. A fost ambasador în Danemarca (2005-2008), ministru al Culturii (2008-2009), iar din 2008 până în prezent a avut două mandate consecutive în Camera Deputaților. Totuși, ca absolvent de filosofie și doctor în științe politice, cel mai drag îi este să predea. O face aproape în fiecare zi a săptămânii la Fundația Casa Paleologu, aducând o altă perspectivă asupra artei de a conduce. O perspectivă inspirată din liderii Antichității, mai profundă decât cea oferită de acele „tips & tricks“ promovate de puzderia de „trainers“ și „coaches“ care sunt la modă astăzi.

Ce este, cum putem să definim un lider? 

Cuvântul românesc pentru lider este „conducător“, verbul „to lead“ fiind echivalentul perfect pentru „a conduce“. De ce folosim, așadar, termenii „lider“ și „leadership“? Doar pentru că avem impresia că suntem mai deștepți când folosim anglicisme? 

Cred că un motiv este dificultatea de a traduce „leadership“ în românește. Arta de-a conduce? Știința de-a conduce? Abilitatea de-a conduce? Ansamblul de calități care fac pe cineva să fie un conducător? Prea multe perifraze: termenul de „leadership“ este mai sintetic și poartă cu sine conotațiile adăugate de o imensă literatură consacrată subiectului. Atâta numai că această imensă literatură „nu-i tătă bună“. 

Sunt peste 177.000 de referințe doar pe Amazon.com. Avem, așadar, sute de mii de cărți asupra subiectului, fără a mai vorbi de nenumărate programe, cursuri, training-uri. E mult „bullshit“ pe tema asta, așa cum observa și Jeffrey Pfeffer, un mare specialist, într-una din cărțile sale (o recomand: se intitulează chiar „Leadership BS“). 

Eu cred că anticii rămân referințele cele mai importante și fecunde. Nu neg importanța unor lucrări recente, am și eu preferații mei printre autorii moderni și contemporani, dar cei mai buni dintre ei de la clasici își extrag seva. 

Puteți oferi exemple? 

„Iliada“ lui Homer, de pildă, este un fabulos manual de leadership. Ne prezintă lideri de toate felurile, de la Agamemnon la Ahile, trecând prin Ulise, Diomede, Hector, Priam, Aiax, Nestor, pentru a-i numi doar pe cei mai spectaculoși dintre ei. Agamemnon, de pildă, este liderul suprem al aheenilor în virtutea unei puteri moștenite. El face greșeli, cea mai gravă fiind aceea de a-l nedreptăți pe Ahile, dar apoi își recunoaște greșelile și face tot ce poate pentru a le repara. Ahile e lider în virtutea calităților sale excepționale de războinic. Bătrânul Nestor și Ulise sunt lideri prin inteligența și abilitatea lor, prin sfaturi și discursuri. 

Citește interviul integral în The Art of Living Magazine nr. 15 DOWNLOAD


Share