integrative life

De ce e important studiul istoriei artei în epoca vizualului?
by Miruna Mirică-Damian

Sistemul de învățământ din Marea Britanie permitea, până de curând, alegerea unei specializări în istoria artei pentru elevii din ani terminali, tocmai pentru a-i familiariza cu o serie de concepte și teorii necesare unei viitoare cariere în domeniul culturii vizuale. Totuși, numărul mic de persoane care a optat pentru susținerea unui examen la această disciplină (839 de elevi în anul 2016) a determinat organizația AQA (Assessment and Qualifications Alliance), responsabilă cu evaluările vocaționale, să retragă istoria artei din programa școlilor de stat, începând cu anul 2018. Mai multe voci, deopotrivă istorici ai artei, dar și directori ai unor prestigioase instituții culturale, au declinat categoric decizia, argumentând că va avea un impact negativ asupra industriilor creative.

Dezbaterea începe de la întrebarea firească: ce poate face concret un absolvent de istoria artei? În acest sens, Association of Art Historians din Marea Britanie a publicat o broșură[1] în care prezintă sistematic o mulțime de cariere posibile, în domenii precum curatoriat, educație, muzeografie sau management cultural și încurajează abordările transdisciplinare. Chiar și așa, o majoritate semnificativă este departe de a fi impresionată și clasează istoria artei în cadrul disciplinelor „ușoare” (soft), în antiteză cu științele exacte și puternic structurate, îi atribuie un caracter elitist și îi diminuează importanța într-o societate supusă unor nevoi concrete. Totuși, să nu uităm că trăim înconjurați de imagini construite, acum mai mult ca niciodată, iar mesajele vizuale apar în fața ochilor noștri de peste tot, din ecranul telefoanelor mobile sau de la televizor, în stațiile de metrou și în multe alte situații. Secolul vitezei este și secolul conținutului vizual, pentru că receptarea și interpretarea lui se realizează mai rapid, în comparație cu citirea și procesarea unui text. În acest caz, „abilitatea de a examina critic un produs al culturii vizuale devine vital”, în opinia lui Matt Lodder, doctor în istoria artei și lector în artă contemporană la University of Essex.

Mai mult decât atât, aportul pe care această disciplină, aparent „decorativă”, îl aduce societății nu poate fi neglijat. Majoritatea populației este supusă, astăzi, informației vizuale, iar instrumentele oferite de analiza imaginii ar trebui să fie integrate în strategiile de dezvoltare a gândirii critice la copii. În România, din păcate, istoria artei în școli este un ideal mult îndepărtat de realitate, rezervat doar câtorva instituții vocaționale, precum școlile sau liceele de artă. La profilul umanist, pe care l-am urmat în liceu, îmi amintesc că studiam, timp de o oră pe săptămână, literatură universală. O incursiune ce începea cu „Epopeea lui Ghilgameș”, continua cu „Oedip rege” și încerca să se apropie de restul perioadelor de creație doar tangențial, cu ajutorul unor discuții libere. Evident, nu aveam vreme să ne ocupăm în amănunt de alte operele literare, precum „Divina comedie” sau „Mizerabilii”, iar la oră vorbeau doar cei care le citiseră din propria inițiativă. Chiar și așa, cred că beneficiul a fost colectiv, măcar că auzeam despre tipuri de personalitate, cauze și consecințe, perioade istorice, moduri de viață și alunecam în visare, imaginându-ne istoria presărată cu întâmplări și personaje de care ne atașam emoțional.

Tot astfel operează și istoria artei, istoria ilustrată a umanității, care ne invită să o citim cu privirea și să-i descifrăm misterele. Însă, așa cum ne-ar fi greu să înțelegem literatura simbolistă în lipsa unui context și al unor instrumente de decodare, să privești un tablou renascentist fără un fundament cât de cât solid înseamnă să pierzi din vedere un întreg ansamblu de mesaje. Arta modernă și cea contemporană se clasează în vârful piramidei, unde fără o înțelegere antrenată, probabil mai toate detaliile vor scăpa nesesizate.  

Arta nu face altceva decât să ne pună față în față cu semnificațiile vieții, în toate aspectele ei, de la acțiuni, reacții și consecințe, iar istoria artei ne învață despre umanitate, divinitate, crime, putere politică, propagandă și dragoste, feminitate, rasă și clase sociale. Apare, deci, responsabilitatea noastră de a încerca să sprijinim industriile creative, tocmai pentru a nu pierde una dintre coordonatele esențiale, care contribuie la echilibrul nostru interior - confruntarea. Iar în cele din urmă, să nu uităm de efectul catartic pentru că, dacă ar fi să ascultăm ce spunea Picasso, „scopul artei este de a șterge din suflet praful vieții cotidiene”.

 

[1] http://aah.org.uk/ciah


Share